Am auzit că situațiile de criză scot la iveală caracterul oamenilor. Această pandemie a fost și încă este o situație de criză. Am văzut multe păreri, reacții, propuneri, atacuri, fiecare menit să încline balanța, să schimbe o paradigma, să modifice starea lucrurilor.

De la autonomia Ținutului Secuiesc, până la legea privind obligativitatea educației sexuale, de la închiderea Bisericilor și apoi efortul susținut în a le păstra așa cât mai mult timp, până la amenzile exagerate pe care le-au primit sute de mii de români în aceste zile. Toate ne arată cum suntem noi, românii. Ne străduim să fim cuminți când ni se cere acest lucru, dar nu ratăm ocazia să „îl ardem” pe celălalt când vedem că greșește sau credem noi că afirmă ceva greșit.

Un singur gând vreau să îl aștern aici, mai întâi pentru mine ca să nu îl uit, iar apoi pentru tine, cel care citești aceste rânduri. Să ne amintim că cel din fața noastră, sau cel de la capătul celălalt de tastatură este chip al lui Dumnezeu. Chiar dacă spune că avortul este un „drept al femeii” și omite complet să vorbească de viața copilului nevinovat, chiar dacă într-un acces de furie schimbă denumirea Catedralei Mântuirii Neamului pe Google Maps, el rămâne chipul lui Dumnezeu. Nu sunt de acord cu ideile și faptele lui, urăsc păcatul și îl condamn ca atare, dar fac efortul permanent de a nu denigra sau înjosi omul cu care vorbesc. Pentru că nu știu cum va fi el peste 20 de ani. Cum se va schimba viața lui. Așadar să nu ne pierdem cu firea. „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci (…) împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12).