Am citit în „Libertatea” un articol în care dl. Cristian Tudor Popescu critică modul de împărtășire ortodox: din același Sfânt Potir și cu aceeași linguriță.

„Dezbaterea” aceasta în jurul Sfintei Împărtășanii a fost foarte intensă în aceste săptămâni. Și nu e de mirare, deoarece are legătură cu însăși miezul credinței noastre. Încercările de a relativiza sau de a desființa cu totul valoarea Împărtășirii nu sunt ceva nou. Vreau să vă descriu o imagine pe care am văzut-o pictată în bolnița Mănăstirii Hurezi.

Este acolo o frescă în care este reprezentată Biserica sub chipul corabiei. Cârmaciul este Hristos. La vâsle sunt Sfinții Cuvioși. Lângă ei, Sfinții Apostoli. În mijlocul corabiei o masă cu o mică cutiuță înconjurată de Sfinții Ierarhi. Din afară sunt mulți care încearcă să atace și să scufunde corabia. Și un element foarte important. Este un personaj în partea dreaptă jos care are un arc încordat gata să săgeteze. Dacă urmărim traiectoria săgeții vedem că ea nu este îndreptată spre cârmaci, ci spre mica cutiuță din mijlocul corabiei. Acolo este Euharistia, Sfânta Împărtășanie. Ea este adevărata țintă a celor care atacă în mod furibund Biserica. Ia-le creștinilor Sfânta Împărtășanie și i-ai nimicit, ia-le medicamentul împotriva morții și se vor scufunda. De asta e atât de importat Potirul Euharistic.

Autorul articolului din „Libertatea” probabil știe (sau intuiește) acest lucru, de asta încearcă să inducă ideea că de fapt acolo nu e nimic sfânt și că împărtășirea ar reprezenta un pericol medical. Dar vehemența exprimării trădează patimă, fanatism, bigotism. Autorul ar vrea să luăm drept „dogmă” ceea ce spune el. Eu un soi de credință pe care el o construiește în jurul acestei idei. Pentru că nu poți scoate credința din sufletul omului (așa cum arăta Mircea Eliade), ea fiind un atribut ființial, și atunci încerci să o redirecționezi, să o transformi într-o credință falsă. Ea rămâne credință, dar e îndreptată în altă direcție. Cineva care neagă existența lui Dumnezeu și a Tainelor Sale, de fapt crede (subl. m) că nu există Dumnezeu. E o credință pe dos. Dacă afirmi că Împărtășania nu e Taină, de fapt crezi că nu e Taină. Este tot un act de „credință”, dar pe dos (sau o pseudo-dogmă).

Așadar să stăm bine și să luăm aminte ca nu cumva săgeata să nimerească la țintă și să cădem din corabie sau să ne lipsim de medicamentul nemuririi.