Duminică, 15 noiembrie 2020, Părintele Ghelasie Țepeș a plecat la Domnul. Îmi pare rău pentru noi, care am rămas fără un părinte duhovnicesc, pentru părinții din obște care au rămas fără un stareț blând și pentru fiii lui duhovnicești care au rămas fără un povățuitor încercat. Dar mă bucur pentru el. Sunt sigur că a găsit odihnă la Hristos. 

Am avut bucuria de a-l întâlni anul acesta în ziua de 29 iunie, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când am slujit împreună cu dânsul la Mănăstirea „Sfântul Dimitrie” pe care el a păstori-o lângă Sighișoara.

M-a impresionat prezența lui blândă și plină de iubire. Când vorbea cu tine te privea fix în ochi și îți spunea cu simplitate ceea ce-i dădea Domnul să zică. Vorbind cu el, mă simțeam ca o carte deschisă din care părintele citește. Cred cu tărie că a fost un părinte îmbunătățit. Era mereu cu metania în mână și depăna bobițele din șirag.

– Părinte Ghelasie, cum merge rugăciunea? l-am întrebat eu iscoditor.

– Merge, merge. Acum eu mă străduiesc să-i fac și pe părinții de aici să se roage. Că dacă mă rog numai eu…

Sf. Isac Sirul spune că vocația părintelui duhovnicesc este să-i aducă pe fiii duhovnicești la măsura de frați duhovnicești.

Așa l-am cunoscut eu pe părintele Ghelasie.

Pr. Andrei G.